Directiva privind salariile minime adecvate devine, în sfârșit, realitate!

Astăzi, am acordat, în plenul Parlamentului European, votul final prin care vom crea un cadru legal european care va garanta că salariile cetățenilor noștri sunt adaptate la realitate.
În decurs de numai un an, în România, carnea s-a scumpit cu 20%, pâinea s-a scumpit cu 25%, uleiul s-a scumpit cu peste 50%, iar de prețurile la energie nici nu îndrăznesc să mai vorbesc.
În tot acest timp, salariile cetățenilor români au rămas la fel, iar eventualele creșteri de care au avut parte nu au putut ține pasul cu inflația și cu scumpirile.
Semnalul transmis astăzi de la Bruxelles este foarte puternic. Este inadmisibil ca cei care muncesc să trăiască în sărăcie, iar autoritățile de la București să ridice neputincioase din umeri.
Directiva adoptată astăzi stabilește standarde de decență ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim: puterea de cumpărare, costul vieții sau rata creșterii salariilor. Astfel, ne-am putea aștepta la creșteri salariale de 20-25%.
Statele membre au la dispoziție doi ani să implementeze această directivă, dar sper ca statul român să urgenteze acest proces și să dea șansa cetățenilor săi de a avea o viață decentă!

#EugenTomac #MiscareaPopulara #EPP #EPPGroup